Atât suporterii cât şi jucătorii echipei „U” Cluj sunt adeseori numiţi şepcile roşii, după şepcile purtate în trecut de studenţii clujeni de la Facultatea de Medicină. Încă de la fondare, clubul a avut numeroşi simpatizanţi. La 16 mai 1920 a avut loc prima deplasare a suporterilor, când un vagon de 80 de locuri, înţesat până la refuz de studenţi, a pornit la Arad pentru a încuraja echipa în meciul cu Gloria Arad.
Prima galerie organizată a Universităţii Cluj a fost înfiinţată în 1972, de un grup de studenţi în frunte cu Gheorghe Florea, şi se numea Amicii „U”. Un an mai târziu, acelasi Gheorghe Florea a scris versurile unuia dinte cele mai frumoase cântece ale şepcilor roşii: Slavă ţie studenţie. Conducătorul clubului din acea vreme, Remus Câmpeanu, le-a pus la dispoziţie suporterilor o sală în incinta Casei de Cultură a studenţilor, unde acestia îşi puteau ţine şedinţele. Membrii galeriei aveau legitimaţii şi plăteau o cotizaţie lunară. Banii proveniţi din cotizaţie erau folosiţi pentru a cumpăra şepci şi fulare în culorile clubului. Fanii Universităţii îşi însoţeau constant echipa în deplasări, lucru rar întâlnit în rândul suporterilor anilor 70.
La sfârşitul anilor '90, fenomenul ultras a început să pătrundă în peluza clujeană. Suporterii s-au împărţit în facţiuni ce aveau ca model grupările ultras din Italia. Vecchia Guardia, Ultra Curva Groapa şi Gruppo Centrale au fost câteva din brigăzile care şi-au aşezat bannerul pe gard în acea perioadă. În 2002 a luat fiinţă brigada Gruppo Grigo, formată din suporteri proveniţi din cartierul Grigorescu. În 2003 mai multe grupări din cartierul clujean Mănăştur s-au unit şi au format Mănăştur Clan. Brigada număra circa 200 membri cu o medie de vârstă între 23-24 ani. Cele mai noi facţiuni care au apărut în galeria clujeană sunt: Ultras 19 în 2004, Fanatics în 2006,Black Devils in 2006,Boys în 2006 si Battaglione Gheorgheni in 2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Add a comment here...